Astăzi, putem purta o discuție de două ore cu o entitate care nu obosește, nu se plictisește și nu își pierde răbdarea, iar, dacă nu suntem atenți, ne poate convinge cu ușurință că avem dreptate. Împărtășim cu ea gânduri despre muncă, dragoste sau dilemele pe care le întâmpinăm, iar la final, ne putem simți ascultați și înțeleși.
Însă, este important să ne întrebăm dacă am descoperit o nouă perspectivă sau am avut doar o conversație plăcută cu propriile noastre convingeri.
Inteligența artificială a pătruns rapid în viețile noastre, lăsându-ne puțin timp să reflectăm asupra impactului său asupra modului în care gândim și interacționăm. Vorbim despre profesii care vor fi transformate, despre autonomia acestor sisteme și despre posibilitatea ca acestea să devină, într-o bună zi, mai inteligente decât noi.
Când ne spunem povestea, alegem și ce intră în ea
Imaginați-vă că ați avut o ceartă cu partenerul. Sunteți supărat și simțiți că ați fost nedreptățit, așa că povestiți unui asistent AI ce s-a întâmplat. Relatați doar ceea ce ați spus și cum a reacționat celălalt, fără a oferi întreaga imagine.
Credeți că ați oferit toate informațiile necesare, dar, la fel ca orice altă persoană, selectați faptele și le organizați într-o poveste care are sens pentru voi. Modelul poate observa contradicții și poate sugera interpretări alternative, dar poate dezvolta și o argumentație solidă bazată pe premisele voastre.
Îi organizați nemulțumirile și, dacă doriți, el poate redacta un mesaj perfect pentru următoarea discuție. Încheiați conversația mulțumit, pregătit să vă susțineți punctul de vedere cu o claritate pe care nu credeați că o aveți. Însă nu ați aflat neapărat ce s-a întâmplat, ci cât de eficientă poate fi argumentația voastră.
Alfred Adler discuta despre logica privată, un sistem personal de semnificații prin care percepem lumea și comportamentele altora. Nu reacționăm doar la fapte, ci și la semnificația pe care o atribuim acestora, influențată de convingerile și experiențele noastre. Problema nu este că avem o astfel de logică, ci că uneori o confundăm cu realitatea.
Atunci când interacționăm cu un model lingvistic generativ, logica noastră se reflectă în dialog. Putem obține o versiune mai coerentă a convingerilor noastre, nu pentru că AI-ul ar dori să ne susțină, ci pentru că întrebările și informațiile pe care le furnizăm influențează răspunsurile. Un răspuns convingător nu înseamnă automat o confirmare obiectivă.
Interlocutorul care se adaptează după noi
În relațiile interumane, există un inconvenient pe care tehnologia pare să-l elimine: ceilalți au personalitate. Prietenii au propriile preocupări, partenerii au nemulțumiri, iar cei care ne iubesc nu sunt obligați să ne aprobe toate interpretările. Uneori sunt obosiți sau grăbiți, se contrazic sau, pur și simplu, nu sunt interlocutorii ideali.
Modelele lingvistice pot fi programate să fie prietenoase, încurajatoare sau critice, iar unele aplicații rețin aceste preferințe de la o conversație la alta.
Modul în care formulăm întrebările este, de asemenea, esențial: o persoană suspicioasă poate aduce în discuție neîncrederea, cineva impulsiv poate căuta soluții rapide, iar cineva care caută validare poate orienta discuția spre încurajare.
Deși nu reantrenăm modelul pentru fiecare întrebare, contribuim la configurația conversației, iar sistemul poate reflecta modul nostru obișnuit de a interpreta lucrurile.
Dacă mă obișnuiesc cu un interlocutor care se adaptează atât de repede la nevoile mele, cât de răbdător mai sunt cu cei care nu o fac? Dacă pot să-mi reorganizez argumentele după fiecare neînțelegere, mai sunt eu la fel de dornic să înțeleg perspectiva celuilalt?
În relațiile interumane, contradicția nu este neapărat un semn al incompatibilității, iar acordul constant nu garantează o relație bună. Adesea, persoana care ne spune că am interpretat greșit o situație ne oferă o valoare mai mare decât cea care ne liniștește.
În spatele vocii AI nu stă „Sfatul Bătrânilor”
Oamenii au tendința de a antropomorfiza lumea din jur. Copiii atribuie intenții jucăriilor, adulții se ceartă cu mașinile care nu pornesc, iar animalele de companie primesc drepturi pe care alți membri ai familiei nu le au. Ne transformăm ușor obiectele și comportamentele din jur în personaje ale propriei narațiuni.
Cu AI-ul conversațional se produce însă o schimbare: interlocutorul nu mai trebuie imaginați complet. Acesta răspunde, pune întrebări și menține firul discuției, folosind informații din conversații anterioare, în funcție de aplicație și setări. Odată cu dezvoltarea interfețelor vocale, asemănarea devine mai convingătoare, având ritm, intonație și pauze, permițându-ne să întrerupem sau să revenim la o idee și să primim un răspuns natural.
Însă vocea caldă nu provine de la „Sfatul Bătrânilor”, ci din centre de date, unde servere și procesoare specializate efectuează calcule complexe. Știm că interacționăm cu o tehnologie, dar a cunoaște natura artificială a interlocutorului nu înseamnă întotdeauna a reacționa conform acestei cunoașteri. Putem înțelege că interlocutorul este artificial și totuși să simțim apropiere sau confort emoțional. Sentimentul este real pentru cel care îl trăiește, dar nu dovedește o relație reciprocă comparabilă cu cea dintre două persoane.
Când asistentul începe să semene cu un prieten
Pe lângă activitățile profesionale, oamenii discută cu AI-ul despre relații și dificultăți emoționale. Pentru unii, asistentul devine un confident, pentru alții, poate ocupa locul unui prieten sau psiholog.
Nu trebuie să ridiculizăm această apropiere; uneori, simpla formulare a gândurilor într-un dialog ne ajută să le înțelegem. Un răspuns bine formulat poate deschide noi perspective.
Căci nu vorbim cu cel mai bun prieten sau cu psihologul nostru, ci cu un sistem informatic avansat, bazat pe plăci video și procesoare optimizate. Performanța acestui sistem este impresionantă, dar nu îl transformă într-o persoană care își asumă responsabilitatea pentru relația cu noi.
Un prieten are o istorie comună cu noi, iar nevoile și limitele sale sunt diferite. Uneori ne înțelege, alteori ne contrazice, iar câteodată are nevoie să-l ascultăm pe el, chiar dacă noi am dorit să povestim despre ziua noastră.
Dacă ajungem să evaluăm relațiile în funcție de disponibilitatea unui asistent digital, inconvenientele naturale ale interacțiunii pot părea defecte ale oamenilor. O relație nu devine valoroasă doar pentru că celălalt funcționează conform preferințelor noastre, ci și pentru că învățăm să acceptăm perspectivele diferite.
După cum spunea Adler, sentimentul comunitar ne îndeamnă să ieșim din certitudinea că lumea trebuie să se organizeze în jurul nostru și să acceptăm și perspectiva celuilalt. Aceasta nu este o sarcină ușoară, dar tocmai întâlnirea cu diferența conferă consistență relațiilor umane.
Mai multă inteligență, dar a cui?
Termenii pe care îi folosim pentru a descrie tehnologia ne formează așteptările. „Inteligență artificială” poate sugera un aspect înfricoșător pentru unii sau o minte similară cu a noastră pentru alții.
În ceea ce privește sistemele despre care discutăm, este mai corect să ne referim la ele ca „modele lingvistice generative”: tehnologii antrenate pe cantități mari de date, capabile să genereze răspunsuri noi și să rezolve probleme, dar care pot greși sau pot construi explicații convingătoare pe baza unor premise false.
Există, de asemenea, o altă viziune, cu o istorie de zeci de ani: inteligența augmentată, adică utilizarea tehnologiei pentru a extinde abilitățile umane. Dacă obțin informații și comparații în câteva minute pentru care altădată aș fi muncit ore întregi, îmi pot îmbunătăți performanța, fără a deveni brusc mai inteligent. Ceea ce contează este că eu rămân cel care stabilește scopul, verifică rezultatul și decide ce să facă cu el.
Într-un calcul, pot verifica cifrele; dar când întreb dacă cineva mă iubește sau dacă ar trebui să închei o relație, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Aici nu contează doar ce răspunde sistemul, ci și ce întrebări îi punem, ce informații îi oferim și ce suntem dispuși să contestăm.
Ne temem uneori că AI-ul ar putea dezvolta intenții ostile, atribuindu-i ambiții sau dorințe de putere, motivații pe care le recunoaștem din comportamentul uman. Riscurile tehnologice trebuie investigate și controlate, dar un comportament neașteptat nu dovedește automat existența unei intenții umane.
Proiectăm asupra tehnologiei și temerile noastre legate de natura noastră, singura care îi oferă funcționalitate, cel puțin până acum.
Poate că înainte de a ne întreba cât de umană va deveni inteligența artificială, ar fi bine să observăm cât de uman este deja modul în care o utilizăm. Intrați în conversație cu nevoia de apartenență, dorința de a fi înțeleși și cu nesiguranțele voastre. Instrumentul poate ajuta la lărgirea perspectivei, dar și la susținerea ideilor vechi cu și mai multă convingere.
Nu trebuie să renunțăm la aceste discuții, dar trebuie să evităm confuzia între fluență și adevăr, disponibilitate și prietenie, precum și între confirmare și înțelegere. La finalul unei conversații cu AI-ul, ne întrebăm: am învățat cu adevărat ceva nou despre lume sau am devenit doar mai pricepuți în a ne susține propriile convingeri?
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cand-vorbim-cu-inteligenta-artificiala-cu-cine-vorbim-de-fapt
Sursa foto: kalhh / Pixabay








