Civil Society NGO Directory


-baza de date ONG-





Cautare avansata

INREGISTREAZA-TE IN
CATALOGUL SOCIETATII CIVILE

Caravana –Fii pregătit– se pune în mișcare pentru a preveni în cazul situațiilor de urgență

Data: 8-05-2017
Caravana –Fii preg?tit– se pune în mi?care pentru a preveni în cazul situa?iilor de urgen??

Caravana „Fii pregătit”, care instruiește populația pentru a face față situațiilor de urgență, își reia traseul început în vara anului 2016 și va ajunge în 38 de localități din toată țara până în august 2017. Caravana se va opri în luna mai în București, Ploiești, Sinaia, Bușteni, Turda, Cluj–Napoca, Dej, Satu Mare și Tășnad.

Centrul mobil de instruire este construit pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, necesare instruirii eficiente a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din cadrul sistemului de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi. Modulul de instruire cuprinde prezentarea dezastrelor naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc., precum şi a măsurilor prin care populaţia se poate pregăti pentru a le face față. Sunt prezentate filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar cursul conţine și o parte practică interactivă, ȋn care un paramedic SMURD demonstrează surile de prim-ajutor și modul în care este stins un incendiu.

În 2016, caravana a parcurs peste 17.000 de kilometri, a ajuns în 29 de localități și a instruit 10.200 de persoane.

Detalii despre calendarul caravanei și formularul de înscriere pentru participarea la cursuri pot fi găsite atât pe site-ul http://fundatiapentrusmurd.ro/, cât şi în aplicaţia DSU a Departamentului pentru Situații de Urgență disponibilă în Apple Store și Google Play.

 

Acesta este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, operat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și care a fost susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

În contextul scăderii cheltuielilor cu educația, experţi în învăţământ din șase țări vin cu soluții de secol XXI În căutarea lui Eliade și a educației sănătoase Aplicație pentru joc și învățare Investigații despre educație, pentru a scoate-o din paradigma învechită Dialog intercultural între tineri cu deficienţe de auz Copiii și tinerii din România merită în școli și licee profesioniști în educație Laboratorul de Învățare Alternativă din Suceava transformă copii în „gânditori creativi” Burse de la Roma Education Fund pentru anul universitar 2017-2018 Din toamna, elevii de gimnaziu vor învăța despre Robia romilor și Holocaustul evreilor și romilor Educatie non-formala pentru liceenii din Busteni